Țineam în mâini pământul, pământul,
Tu-mi spuneai: iarba, a-ncolțit iarba.
Țineam în mâini norii, toți norii,
Tu-mi spuneai: a-nserat, înnoptează.
Țineam în mâini cerul, tot cerul,
Tu-mi spuneai: a-nnoptat, e târziu.
Aduceam soarele, soarele.
Tu-mi spuneai: e târziu, prea târziu.
Sensul versurilor
Piesa descrie o pierdere graduală a conexiunii cu natura și cu timpul prezent. Dialogul sugerează o resignare în fața inevitabilului, unde orice încercare de a aduce lumină sau noutate este întâmpinată cu un ecou al trecerii timpului și al sfârșitului.