Zaharia Stancu – Bătălia S-a Sfârșit, Soldatul

Bătălia s-a sfârșit, soldatul
Rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.
Deasupra cerul gol și soarele
În jur câmpul gol și morții
Sufletele lor stau drepți și așteaptă
Să intre-n rai în fața porții.
Soldatul din mască vede o floare
Și vesel și-o pune după ureche

Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche.

Bătălia s-a sfârșit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Țiuie-un glonț rătăcit
Și-i sfărâmă tâmpla și barba
Deasupra cerul gol și soarele
În jur câmpul zdrobit de obuze
În mască soldatul nu mai are
Nici ochi să vadă, nici buze.

Sensul versurilor

Piesa descrie sfârșitul unei bătălii și soarta tragică a unui soldat. În ciuda momentelor de speranță și frumusețe găsite în mijlocul distrugerii, moartea îl așteaptă, subliniind absurditatea și brutalitatea războiului.

Lasă un comentariu