Să nu rostești cuvintele pe care
le simți, tulburătoare, dând ocol,
de gânduri zăbrelite-n închisoare,
apoi se sparg, lovindu-se în gol.
Încă nu vrea tăcutul să se-ofere
chiar de-ai crede că-l auzi acum.
Așteaptă, fă-ți rezerve de tăcere,
aproape să-ți rămână, ca un fum.
Când știi exact ce trebuie să spui
nici nu mai ești de trebuință, poate:
rămân cuvintele pe care-ți pui
pecetea și durează-nsingurate.
Sensul versurilor
Piesa explorează dificultatea de a exprima sentimente profunde și importanța tăcerii. Sugerează că adevăratele cuvinte sunt cele care poartă amprenta personală și rămân, chiar dacă însingurate.