Inima, ochiul, dau să se-nțeleagă,
Își fac servicii unul celuilalt.
Când ochiu-nfometat vrea să te vadă,
Sau inima-n suspin s-a sufocat,
Al dragostei portret ochiul serbează,
Inima invitând-o la banchet.
Apoi e ochiul care-o vizitează
Ca inimii să-i fie confident.
Cu chipul tău, cu-a dragostei putere
Chiar și plecat, tu încă ești cu mine;
Nu poți scăpa de gândurile mele,
Eu sunt cu ele, ele sunt cu tine.
De-s adormite, chipul tău se-arată
Iar inima și ochiul se desfată.
Sensul versurilor
Sonetul explorează legătura profundă dintre două persoane, chiar și în absența fizică. Inima și ochiul, metafore pentru sentiment și percepție, lucrează împreună pentru a menține vie amintirea persoanei iubite, sugerând că dragostea transcende distanța și timpul.