Așa trăiesc, crezând că-mi ești fidel,
Ca soțul înșelat; iubirea poate
Părea reală când nu e defel:
Privirea-aici, inima-n altă parte.
Pentru că-n ochii tăi nu-ncape ura,
N-am cum să văd la tine vreo schimbare.
La alții, lesne poți citi minciuna,
Pe fețe, frunți și în priviri apare,
Dar ceru-n cazul tău a poruncit
Pe chipul tău iubiri să se răsfețe;
Orice gândești sau orice-ai fi simțit,
Privirea ta s-arate doar blândețe.
Ca mărul Evei e splendoarea ta,
Dacă virtutea n-o va egala.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema infidelității și a aparențelor înșelătoare. Vorbitorul trăiește într-o stare de incertitudine, suspectând că este înșelat, dar incapabil să vadă semnele trădării în ochii partenerului său. Frumusețea exterioară ascunde o posibilă lipsă de virtute.