Își laudă nobilitatea unii,
Alții îndemânarea, forța, traiul,
Hainele alții, chiar urâte, șoimii
Și câini unii-și laudă, sau calul;
Și fiecare are o plăcere,
Ce-i dă o bucurie peste poate.
Dar toate astea nu sunt ale mele;
Eu una am, mai bună decât toate.
Iubirea ta-i mai bună-aș putea spune
Decât noblețea, traiul sau veșmântul,
Decât toți șoimii, caii de pe lume;
Avându-te, sunt decât toți mai mândru;
Atâta-s trist, c-ai să te răzgândești
Și-mi iei ce am, și mă nenorocești.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă admirația profundă a naratorului față de persoana iubită, considerând iubirea ei superioară oricăror alte valori materiale sau sociale. Totuși, această fericire este umbrită de teama constantă de a pierde această iubire, dezvăluind o vulnerabilitate profundă.