Acuză-mă așa: c-am neglijat
Mai totul din ce ți s-ar cuveni,
Că a-ți cinsti iubirea am uitat,
De care dependent sunt zi de zi;
Că deseori cu alții m-am văzut,
Dând timpului un drept ce-ți aparține;
Că pânze larg am înălțat în vânt
Tot mai departe să pot fi de tine.
Ia act că-s îndărătnic și greșesc,
Acumulează orice bănuială.
Supune-mă-ncruntării, e firesc,
Dar nu lovi cu ura ta mortală,
Căci prin acest discurs verific doar
Cât mă iubești și cât ești de loial.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema îndoielii într-o relație. Vorbitorul își provoacă partenerul, enumerând greșelile sale pentru a testa adâncimea iubirii și loialității acestuia.