Mint versurile ce le-am scris cândva,
Spunând că nu te pot iubi mai mult.
Pe vremea-aceea mintea nu știa
Că va spori al dragostei tumult.
Dar timpul, ale cărui accidente
Schimbă porunci și calcă jurăminte,
Frumosu-l surpă, toacă sentimente,
Minți clare-abate pe cărări greșite.
Vai, și de ce, speriat de timp fiind,
N-aș fi putut să spun: ”Eu, cel mai mult,
Azi te iubesc”, mai sigur ca oricând
Fiind atunci doar de prezent și-atât?
Amor e-un prunc; să nu fi spus că este
Destul ceva ce încă poate crește?
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema iubirii și a regretului. Vorbitorul își reconsideră declarațiile anterioare despre iubire, realizând că sentimentele sale au evoluat și că timpul schimbă totul. Exprimă regretul de a nu fi declarat iubirea prezentă cu mai multă certitudine.