O, să nu-mi spui că n-am fost credincios,
Absent, părú că flacăra mea scade.
De trup m-aș despărți mai bucuros
Decât de suflet, care-n tine șade.
Aceasta-i casa mea; de-am rătăcit,
Mă-ntorc din nou, ca orice călător,
Deloc schimbat, la timpul potrivit,
Apă s-aduc, de pete să mă spăl.
Să nu crezi niciodată, chiar de sunt
Și eu asediat de slăbiciuni,
Că aș putea fi chiar așa corupt
Încât să las, pentru nimic, ce-i bun.
Pe univers doi bani nu dau, socot
Că-n el doar tu ești pentru mine tot.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă devotamentul absolut al vorbitorului față de persoana iubită, negând orice acuzație de infidelitate. Chiar dacă a fost absent sau a părut că flacăra iubirii a scăzut, el își reafirmă loialitatea și spune că persoana iubită este totul pentru el.