O, dar puterea ta de unde vine,
De inima mi-o ține sub control,
Făcându-mă să cred că nu văd bine,
Că zilei nu lumina îi dă spor?
De unde-i dai urâtului splendoare,
Și-n cele mai mârșave acțiuni
Atâta forță pui și-ndemânare
Încât ce-i rău în tine-mi pare bun?
Cum știi să faci mai mult să te iubesc
Când demnă și mai mult de ură ești?
O, deși vreau ce alții doar urăsc,
N-ar trebui, cu ei, să mă detești.
Dacă, așa cum ești, mi-e drag de tine,
Merit, cu-atât mai mult, a ta iubire.
Sensul versurilor
Sonetul explorează paradoxul iubirii față de o entitate sau persoană care ar trebui urâtă. Vorbitorul este conștient de defectele și potențialul distructiv al acestei forțe, dar nu se poate abține să o iubească, ajungând să se simtă vinovat pentru această atracție.