O, cum îi dai rușinii chip frumos
Ce, ca rugina rozei cu parfum,
Pătează al tău nume glorios!
Cu lucruri dulci te delectezi acum.
Și cei care de tine povestesc
Spunând lasciv că ești destrăbălat
Nu pot jigni; când numele-ți rostesc
Ei vrând-nevrând l-au binecuvântat.
O, ce palat în tine au găsit
Acele vicii! dar gunoiul lor
De frumusețea ta e-acoperit
Și totul pare-a fi încântător.
Prost folosit, cuțitul s-a stricat
Ai grijă de ce ai, fii cumpătat.
Sensul versurilor
Sonetul explorează contrastul dintre frumusețea exterioară și corupția interioară. Vorbește despre cum viciile pot fi ascunse sub o aparență plăcută, dar avertizează asupra consecințelor distructive ale abuzului și lipsei de cumpătare.