Azi, Muza mea decentă a amuțit,
Căci din belșug în vers ești lăudat
De-o pană care fin te-a zugrăvit,
C-un stil de alte Muze inspirat.
Eu cuget drept când alții scriu frumos,
Și ca un biet diacon strig, „Amin”,
Când imnuri îți înalță generos
Cu-al lor condei de iscusință plin.
Și când aud că toți te preamăresc
Rostesc, „Adevărat”, în taină vrând
Să spun mai mult; da-n minte te iubesc,
Iar vorbele urmează după gând.
Pe alții să-i cinstești c-au grai mieros,
Pe mine, pentru gândul drăgăstos.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă admirația profundă și tăcută a poetului față de persoana iubită, lăudată cu elocvență de alții. Poetul preferă să-și păstreze sentimentele în gând, considerând că dragostea sinceră valorează mai mult decât cuvintele meșteșugite.