De ce-ai făcut cândva nu te-ntrista,
Rozele-au spini şi mâl e în vâltori,
Nori şi eclipse luna vor păta,
Şi viermi scârboşi trăiesc în mândre flori.
Oamenii toţi greşesc, la fel şi eu,
Când ţi-am permis să faci câte-un păcat
Şi m-am mânjit să te salvez mereu,
Scuzându-ţi gestul josnic, vinovat.
Şi c-ai greşit trupeşte pe-al tău drum,
Chem mintea mea să-ţi fie avocat
Şi mă acuz eu singur chiar acum
Când ura luptă c-un amor curat.
În acest fel complice-am devenit
Al unui hoţ ce m-a furat voit.
Sensul versurilor
The sonnet explores themes of love, betrayal, and self-blame. The speaker laments a past transgression and takes responsibility for the actions of a loved one, even to the point of self-accusation. The poem delves into the complexities of love and the willingness to excuse faults, ultimately highlighting the speaker's complicity in their own emotional pain.
