Două iubiri m-alină și mă bat
Și ca doi demoni azi mă ispitesc:
Un înger, o mândrețe de bărbat,
Și-o negricioasă, spirit diavolesc.
Iar dracul de femeie l-a momit
Pe îngerul cel bun, ce mi-e străjer,
Și l-a corupt, și l-a ademenit,
Deși e pur, cu hâdu-i caracter.
Iar dacă diavol îngerul va fi,
Voi bănui, dar nu voi ști precis;
Mă vor lăsa și se vor însoți
Și îngerul, cred eu, va fi proscris.
Dar sigur-sigur o să știu abia
Când îngerul de demon va scăpa.
Sensul versurilor
Sonetul explorează conflictul interior al eului liric, prins între două iubiri: una angelică și una demonică. Se exprimă teama de a pierde iubirea angelică din cauza influenței celei demonice, reflectând o luptă între bine și rău.