La naiba! cu-a ta inimă ajungi
Să mă-ntristezi, amicul să-l răneşti!
Nu ţi-e de-ajuns pe mine că mă frângi,
De ce şi-amicul drag să mi-l robeşti?
Ochiul tău crud de mine m-a răcit
Şi eul celălalt l-a subjugat,
Tu m-ai lăsat, iar el m-a părăsit,
De trei ori trei mai mult mă simt frustrat.
Închide-n pieptul tău inima mea,
Căci pentru-a lui mă pun acum chezaş;
Pe cel ce-o are, eu îl voi veghea;
Deci curmă-ţi chinul aspru, pătimaş.
Dar n-o s-o faci, că-s prizonierul tău
Şi mă posezi cu tot ce e al meu.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă durerea și frustrarea cauzate de o iubire care rănește atât pe cel îndrăgostit, cât și pe prietenul său. Vorbitorul se simte trădat și subjugat, incapabil să scape de influența persoanei iubite.