Walt Whitman – Mă Opresc și Iau Seama

Mă opresc și iau seama la
toate durerile lumii, la asupriri și rușine,
Aud suspinele tainice și hohotul de plâns al
tineretului chinuit, împovărat de
remușcări,
Văd în văgăunile vieții cum mama e lovită de copii,
e pe moarte, părăsită, cadaverică,
deznădăjduită
Văd femeia lovită de bărbatul ei, îl văd
pe amăgitorul de fete cum se mai
preface,
Mă uit și văd chinurile geloziei și-ale dragostei
neîmpărtășite cum vor să se-ascundă
– văd toate acestea, pe întregul
pământ,
Văd faptele războiului, molimei, tiraniei, văd
martiri și prizonieri,
Mă uit și văd foamea pe mare, zăresc matrozii cum
trag la sorți ca să știe pe care-l ucid ca
să scape cu viață ceilalți,
Mă uit și văd disprețul și înjosirea cu care trufașii
lovesc în acei ce muncesc, în săraci, în
negrii și semenii lor;
Toate, toate – josnicia și agonia aceasta fără sfârșit
– mă opresc și iau seama la toate,
Și le văd și le aud în tăcere.