Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.
Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.
Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi, Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie cu trenul și contemplarea frumuseții naturii. Naratorul simte o conexiune profundă cu lumea, văzând-o ca pe o carte scrisă de Dumnezeu, plină de minuni și frumusețe.