Dimineața mă trezesc sictirit c-o altă față,
O altă zi în care visez la o altă viață.
O altă zi în care visez să simt absolutul
Știind că ziua de mâine m-amenință cu trecutul.
Că doare al dracu’, am învățat până-n prezent că
Dragostea-i obsesie, ura e un sentiment,
Am învățat că vocile din cap te-ndeamnă doar la bine,
La dragostea eternă, la regăsirea de sine
Și viața fericită, simplă, tre’ să reții că tot ce-i bun vine când te-aștepți mai puțin,
Ai vicii ce țin de bani?! Depinde de ce depinzi, dac-ai întins coarda sensibil ai grijă s-ai loc s-o întinzi.
Că semenii te atacă, seamănă panică-n treacăt, e libertate după gratiile închise cu lacăte,
Sunt ca o bestie-n lanțuri printre oameni și betoane știind că muzica mea-i singura șansă de scăpare
[X2]
Din pământ am venit, în pământ mă întorc
Vreau să plec departe, nu sunt obligat să vă suport,
Vreau să fiu cum sunt eu, și mai bun ca niciodată,
Moarte-i o factură, ne vedem pe lumea cealaltă
O altă zi de azi, de ieri, o altă zi de mâine
Îmi trăiesc viața pe replay cu muzica pe post de pâine
O altă zi în care sper să fie mai bine,
O altă seară în care trag mult ca să uit de mine
Sătul să mă repet am spus-o de mii de ori
Că fericirea ta n-are nici forme, nici culori
Nu te gândi cum să urci știind că defapt cobori
Trăiește ziua de azi știind că mâine poți să mori.
Persoane dragi te sapă, la sapă de lemn te-ngroapă
Statul îți oferă doar: pâine, circ și apă
Trăiești o altă zi știind că banii nu-ți ajung,
Băi viață încearcă-n morții tăi să scapi de jug
Frustrările te seacă, repeți aceeași greșeală
Și scrii același vers de zeci de ori p-aceeași coală,
Bag p***-n rap, eu fac lucruri să se-ntâmple
Spune-mi tâmplar că bat cuie și multă muzică-n tâmple
[X2]
Din pământ am venit, în pământ mă întorc
Vreau să plec departe, nu sunt obligat să vă suport,
Vreau să fiu cum sunt eu, și mai bun ca niciodată,
Moarte-i o factură, ne vedem pe lumea cealaltă
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de frustrare și melancolie față de ciclicitatea vieții și dificultățile întâmpinate. Artistul își dorește o schimbare, o evadare din cotidian, dar se simte prins într-un cerc vicios. Muzica reprezintă o formă de eliberare și speranță.