Iadul orașului geamurile începu a le strica,
în mai mici iedulețe, sugând luminile.
Diavoli roșcovani – automobilele – prinseră-a cabra,
chiar în pâlnia urechii explodându-și claxoanele.
Iar colo, sub firma cu scrumbie de Kerci,
un bătrân doborât își căuta ochelarii, disperat,
și izbucni în plâns, când în vârtejul serii reci,
din fugă tramvaiul găvanele spre el și-a-ndreptat.
În gropile dintre zgârie-nori unde ardeau zăcăminte
și fierul trenurilor baricadase poarta de jos până sus
aeroplanul urlă, prăbușindu-se-n prăpastia unde
soarelui rănit îndelung ochiul i s-a scurs.
Și tot atunci – boțind a felinarelor plapumă subțirea,
noaptea făcu dragoste, biată și dezmățată,
iar după aștrii străzilor pe undeva șontâcăia
o lună ce nu mai trebuia nimănui, schilodită.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune sumbră și distopică a orașului, plină de violență, dezumanizare și degradare. Imaginile puternice și simbolice transmit un sentiment de alienare și pierdere a speranței într-un mediu urban ostil.