Cum dorește un cerb
izvoarele de apă,
așa Te dorește sufletul meu
pe Tine, Dumnezeule!..
(Psalm 41, 1).
Ca un cerb însetat de izvoare,
Te mistui în sufletul meu,
năzuind spre lumini viitoare
Te-adulmec prin noapte, mereu..
Pe urcușul de stânci colțuroase
pipăi cu copita subțire,
bănuiesc și-alerg după miroase,
gând-viu, însetat de iubire.
În poieni sau sub crengi, la răcoare,
adormind, Te simțeam duios cânt,
adiind peste toate o boare..
Dar Te-ascunzi, ca sămânța-n pământ!..
Peste buza genunii, în bezne,
peste culmea cu muchii de-argint,
prin văzduh, Te-am cătat, ca-ntr-o iesle,
să Te văd, să Te-aud, să Te simt!..
Printre tancuri, în joc de sidef,
Te-am pândit împletit din lumini..
Dar în fulger Te-ascunzi și în ev,
scânteiere prin ochii senini..
La pârâu, în genunchi, să Te beau,
să-Ți aud pașii lini peste undă..
Nici în ape de Chipu-Ți nu dau,
toate apele știu să Te-ascundă!..
Nicăieri nu Te văd, fiindcă toate
sub eterna-Ți Mărire le ții
mai presus de pliniri și izvoade,
ești Stăpân peste lumi și vecii..
Din pământ, ca dorința din sânge,
și din ape, viață împins,
din văzduh încercând a Te smulge,
în al Dragostei-Foc Te-am cuprins..
Ești în mine ca astrul în rază,
ori parfumul luminii-n văzduh
și ca apa în care lucrează,
cu puterea-i de foc, Sfântul Duh!..
Spre Izvorul-iubirii curate
năzuind, pui-de-cerb-însetat,
m-am aprins nou luceafăr în noapte
și-n urcuș, din izvor, Te-am gustat!…
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă a sufletului de a se conecta cu divinitatea, asemeni unui cerb însetat care caută izvoarele de apă. Căutarea lui Dumnezeu este omniprezentă, resimțită în natură, în lumină și în adâncul ființei.