Știam seva trandafirului din cântec
urcând prin elanul călcat în picioare
când veneai cu universul ca un gunoi în ochi.
Dar te-am plimbat prin acest azil
ascunzându-te după fiecare cicatrice.
Te prezint fluviului cu pântecul de gondolă.
Eu nu mai am inimă
Pe mine mă caută inima pe stradă
Mă caută viața în ospiciu
Eu aș da foc sufletului
Uitați-vă
În munți vulturii îmi rod umerii
Soarele îmi caută gleznele prin prăpăstii
Din pocnetul armei
Cresc vânătorii cu pădurile în șolduri
Domnilor
Priviți aici paiața care și-a uitat viața în tren
Aici omul cu tinerețea aruncată la câini.
(din vol. virgil carianopol, 1933)
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de suferință și deziluzie față de viață. Naratorul se simte alienat și trădat, purtând cicatricile unor experiențe dureroase și căutând un sens într-o lume ostilă.