Mă dezlipesc de lumea voastră,
De tot ce este îndărătul meu,
De umbrele cu care totdeauna
Am colindat, prin întristări, mereu.
Plec într-o lume nouă, undeva
Departe, peste mări, spre nesfârșit.
Nu știu nici eu unde mă-ndeamnă
Destinul care mi-a fost hărăzit.
Acolo va fi altfel, mai mult soare…
Domnițe albe mi-or întinde mâna
Și-n noaptea caldă, parfumată,
Va răsări mai zâmbitoare luna.
Corabia, cu pânzele întinse,
Cu pieptul alb, străluminat, deschis,
Despică apele albastre, zboară
În depărtare, spre un cer de vis.
Adio, mamă! Rămas-bun, prieteni!
Mi-e strânsă inima, îndurerată,
Ca n-am puterea să vă iau cu mine,
Dar tot am să vă chem odată!
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire de trecut și o plecare spre un viitor incert, dar plin de speranță. Naratorul își ia rămas bun de la cei dragi, simțind tristețe, dar și entuziasm pentru noua aventură.