Era o zi de primăvară
Frumos era afară
Dar ploaia nu venea
Vaii! ce păcat de ea
Lalelele însetate
Strigau triste toate
Dar norul călător,
La rugămintea lor se-nvoi,
Chema ploaia ca să vină,
să stropească prin grădină
Dar ploaia ce mare,
se-nvoi dădu șiroaie
Lalele se mulțumi,
Cu ploaia se împrieteni
Prieteni ei atunci pe veci rămân!
Sensul versurilor
O descriere a unei zile de primăvară în care ploaia mult așteptată ajută lalelele însetate. Piesa subliniază importanța prieteniei și a ajutorului reciproc.