Îți mulțumesc, poete! În pragul casei mele,
Mi te dezvălui mie ca oaspete divin;
Coroana ta de versuri, cu aurul din ele,
Pe numele meu pune un nimb cu stele plin.
Cântă! Milton cânta; cântă! Homer a cântat.
Cu simțurile, ceața poetul o scrutează;
Zărește-o lume clară-n tărâmul înnoptat.
Când trupul și-a stins ochiul, al minții luminează.
A un poète aveugle.
Merci, poète! – au seuil de mes lares pieux,
Comme un hôte divin, tu viens et te dévoiles ;
Et l’auréole d’or de tes vers radieux
Brille autour de mon nom comme un cercle d’étoiles.
Chante! Milton chantait ; chante! Homère a chanté.
Le poète des sens perce la triste brume ;
L’aveugle voit dans l’ombre un monde de clarté.
Quand l’oeil du corps s’éteint, l’oeil de l’esprit s’allume.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unui poet orb, văzut ca o sursă de inspirație divină. Se subliniază ideea că, deși fizic orb, poetul are o viziune interioară clară și profundă, capabilă să vadă dincolo de aparențe.