Femeia ce se vinde n-o osândiţi nicicând.
Nu ştii ce grea povară o va fi apăsând,
De câte zile foamea izbeşte-n faţa-i suptă!
Când cu virtutea vântul nenorocirii luptă,
De câte ori, asemenea ei, femei învinse,
Vom fi zărit, firave, cu braţele întinse,
Precum zăreşti adesea pe-un ram că străluceşte
Un strop de ploaie-n care tot cerul se-oglindeşte:
Îl scutură copacul, el tremură, mai luptă,
Mărgăritar, din care noroiul se infruptă!.
Dar cine e de vină? Bogatul cel avar!
Noroiul mai pastrează licoarea de cleştar,
Iar pentru ca aceasta să iasă, pur, din tină,
Să-şi ia mărgăritarul splendoarea lui divină,
Ajunge-aşa se-ntâmplă cu câte sunt în fire –
O rază de lumină, o rază de iubire.
Sensul versurilor
Piesa pledează pentru compasiune față de femeile care se prostituează, argumentând că acestea sunt victime ale circumstanțelor dificile și nu ar trebui judecate aspru. Subliniază ideea că, chiar și în cele mai degradante situații, există o speranță de răscumpărare prin iubire și înțelegere.