Plecarea ta mi-a fost o sfâșiere…
Știu bine că durerile se curmă…
Nici cel dintâi nu sunt, nici cel din urmă,
Cenușa vremii ninge mângâiere.
Din tot ce-a fost nu mai rămâne urmă…
Un cântec stins pe valuri… o părere…
O umbră jucăușă care piere
În colbul zării… Nimeni nu-l mai scurmă!
N-am fost nici eu, nici tu n-ai fost de vină…
Dacă te-ai smuls de mine, o străină,
Și pleci nepăsătoare, calmă, rece.
Rămâne alta, – cea adevărată,
Din visurile mele-ntruchipată :
Icoana ce ți-am scris o să te-ntreacă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul provocate de o despărțire. Vorbitorul reflectă asupra pierderii, acceptând că timpul va aduce alinare, dar și sperând într-un viitor idealizat.