Ca Hogea Nastratin isteț la minte
Și mucalit, poznaș precum Păcală,
Din orice vorbă el făcea zicală,
Trăgea, din orice fapt, învățăminte.
În luminița de opaiț, cu migală
Scria și dăscălea pe-un blid de linte.
Sărac și singur, cine să-l alinte?
Învins, ursita și-o purta cu fală.
I-au terfelit obrazul trei neveste..
Sărmanul, ajunsese de poveste!
Dar îndura cu inima bărbată,
« Te-a înjurat, în dos, un nu-știu-care! »
« Ei și? răspunse gurilor flecare –
În lipsa mea, putea să mă și bată! »
Sensul versurilor
Piesa prezintă o perspectivă asupra vieții prin prisma lui Anton Pann, un personaj înțelept și stoic. În ciuda greutăților și a problemelor personale, el își păstrează umorul și capacitatea de a învăța din orice experiență, oferind o lecție despre reziliență și acceptare.