Strada-i arborează
Bancnotele verzi
Fluiere, zurgălăi şi trompete
I se cuibăresc în coroană
Primăvara îi retează degetele.
Trăieşte de pe urma aventurilor
Propriilor sale rădăcini inaccesibile
A minunatelor amintiri
A neaşteptatelor nopţi
Când dispare de pe stradă.
Cine ştie unde umblă.
Într-o pădure s-ar fi rătăcit
Îşi reia totuşi de fiecare dată
Înainte de revărsatul zorilor locul în alee.
Sensul versurilor
Piesa descrie un castan ca pe o entitate vie, care trăiește în mediul urban, supus schimbărilor sezoniere și cu o viață interioară bogată, sugerând o metaforă pentru adaptabilitate și supraviețuire. Copacul are o existență duală, ancorată în realitatea străzii, dar și evadând în amintiri și lumi interioare.