A suflat prin cer un vânt,
Răsturnând stupinele.
Azvârlite pe pământ,
Năpădesc albinele.
Prisăcarul lui Hristos
Prăpădindu-și cheile
Mi se uită mânios
Cum i-a spart stubeiele.
Leru-i Doamne, leru-i ler,
Colindul ninsorilor
Leru-i Doamne, leru-i ler,
Albul sărbătorilor.
Negrii stupi rostogoliți
Tot văzduhu-ntunecă
Dar din stupii răscoliți
Roiuri albe lunecă.
Și căzând pe drum, prin sat,
Dumnezeu mai știe-le,
Pretutindeni s-au lăsat
Cotropind câmpiile.
Leru-i Doamne, leru-i ler,
Colindul ninsorilor
Leru-i Doamne, leru-i ler,
Albul sărbătorilor.
Zile-ntregi albul sobor
Fâlfâie-aripioarele,
Se astâmpără din zbor
Doar cât iese soarele.
Stau tot timpul gerului,
Dar când vine binele,
Lin, de dorul cerului,
Se topesc albinele.
Leru-i Doamne, leru-i ler,
Colindul ninsorilor
Leru-i Doamne, leru-i ler,
Albul sărbătorilor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o ninsoare abundentă, văzută ca un fenomen mistic și divin, care transformă peisajul și aduce cu sine o atmosferă de sărbătoare și purificare. Albinele de zăpadă simbolizează transformarea și efemeritatea.