Cu sufletul îngenunchiat pe lespedea ce azi ți-e scut,
Salut
Erou Necunoscut!
„Necunoscut”, am zis? Iertare! …
Cum oare ești necunoscut, când dintre noi cu oriși-care
Eroule, tu poți fi frate, — poate mai mic, poate mai mare, —
Fiu drag, ca soarele în viață, —
Oricărei mame care stă față;
Soț văduvei care suspină, de la război, de-atâția ani
Și tată neuitat — icoană — oricăruia dintre orfani?.
O, nu e drept să te numim cum te-am numit: „necunoscut”?
Te știu la chip, te știu pe nume
Ai râs cu noi sau ai gemut.
Cât ți-a fost dat să fii pe lume;
Ne-ai strâns la piept, într-un sărut,
Ne-ai alintat și ne-ai spus glume,
Iar când s-a ridicat, măreț, al nostru tricolor în zare
Te-ai bucurat și-ai plâns cu noi, visând o Românie Mare!.
Cui dară ești necunoscut? Vrăjmașilor? O, nu, nici lor!
Nici lor, că pieptul tău de stâncă,
Un uragan clocotitor,
Izbitu-s’a de-atâtea ori cu ei și ura lor adâncă!.
Ei te-au văzut cum știi să lupți la Jiu, pe Olt, la Mărășești.
Cămașa doar având-o scut!
Știu toți dușmanii, cine ești!
Cum dară poți să te numești
Necunoscut?.
Iertare, că ți-am zis așa și slavă ție-n veci de veci!
Iar azi, — când poate-n clipa asta înfiorat ești și te-apleci
Din culmile eternității, cu văzul, lumea s’o petreci,
Să știi că, deși pe piatra ce-acoperă al tău cavou
Nu-i niciun chip și niciun nume,
Ești cel mai cunoscut Erou
Din câți Eroi au fost pe lume!
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus soldatului necunoscut, subliniind că, deși identitatea sa fizică este pierdută, spiritul și sacrificiul său sunt profund cunoscute și apreciate de națiune. El este un simbol al curajului și al iubirii de țară, un erou în memoria colectivă.