Suplicii, chinuri, furci și alte taine,
Proscrise curg prin mine, ca vinu-n spume, vai,
Și-o lume ca de gresii și lumea vrea să-ngaime
Străvechea-mi stirpe dacă, pe un picior de plai.
E-o uliță prin suflet cu magi din iarbă scoși,
De-i vreme bună-n suflet ori chiar de-i vremea rea,
Trec fluierând prin mine haiduci bolovănoși
Și inima mi-o mușcă, adânc, roata lui Horea.
Un pic latin și-oleacă dac, șopârle iuți și cleni
Îmi urcă viu prin sânge, ca primăvara-n fag
Și doruri odrăslite aici în Apuseni,
Cu tulnicul mă cheamă spre târgul nostru drag.
Placă la târg pe munte, un târg cum altul nu-i,
Eu vă voi vinde visuri, durerea s-o înduri,
Și tulnice de Vidra și moacre orișicui,
Pentru Sabinuțe ofer, sfios, conduri.
Tot ce doriți tovarăși poftiți de cumpărați;
Pieptare vreți, cusute din piei de căprioară
Sau chivăre de aur, frunți să-mpresurați,
Poftiți de vă alegeți, dar inima mă doare.
C-avem, precum se vede, bugătă bogăție,
Dar și durere coaptă ca buba de necaz,
De când chipul țării, ne-a fost dat să fie,
Desenat cu hurta printr-un hiclean ucaz.
Jucăm la târg și bem sorbind vinars de prune
Dar ochii tot pe Crișuri își cată-ntr-una leac;
Privind la noi străinii nu ar putea spune,
Că mocanii-s gata să tune în Feleac.
Sensul versurilor
Piesa evocă un târg tradițional românesc, plin de bogăție și durere, reflectând asupra identității și istoriei poporului. Versurile exprimă un amestec de mândrie și melancolie, amintind de trecut și de dorința de vindecare.