Vasile Copilu-Cheatră – Ofranda

Privește la țara asta de miere, vecine,
De-ți place, poftește în casă la mine.
Am pită și clisă și vin cu ocaua,
Grasă de Târnave, Cotnar cum e roua
Și am, mai am ce n-are oricine,
O inimă cât Carpații în mine.
De-aceea ascultă-mă bine, vecine,
De intri-n ogradă cu cerul la cot,
Până și inima asta din piept, pentru tine, o scot,
Și ți-o pun pe masă, dreaptă mărturie,
Că știu omeni, omul de omenie.
Și-ți mai pun pe masă, să-ți fie de potcă,
Ambră câtă vrei, lăptișor de matcă,
Stupina întreagă, dacă așa-ți place,
Tu să nu-mi duci grija, ci să fii pe pace,
Am de unde, să te ospețesc,
Că-i darnic pământul acesta românesc.
Dar ascultă-mă bine, vecine,
De intri-i cu gânduri piezișe în casă la mine,
Mai bine strânge-ți iute toate catrafusele,
Și pleacă, nu mai privi înapoi, ca toate ciufusele,
Aleargă până la marginea pământului,
Până unde ajung numai aripile vântului
Și-ntreabă-ți strămoșii, hoarde de năzăriri cotropitoare,
Cum le-a fugit pământul de sub picioare
Și-ți vor spune deschis
Că ne-au bătut uneori, dar niciodată nu ne-au învins.
Când n-a mai fost modru să-i aruncăm înapoi,
Când veneau peste noi,
Cu piepturi deschise, cu țestele sparte,
Săltat-am de-a valma în moarte,
Din munte în munte, din codru în codru,
Cât ne-a fost modru.
Dar glia asta ne-a fost leagăn și mormânt,
De-aceea fiecare miez din ea ne-i sfânt
Și pentru ea ne batem și cu Dumnezeu,
Cum ne-am bătut de două mii de ani, mereu.
Așa că, prietene dragă și scumpe vecine,
Ia seama și-ascultă la mine, ascultă-mă bine:
Fruntea asta română,
Peste țarinile dintre râuri stăpână,
Nimeni n-a călcat-o încă în noroi
Și milioanele de Decebali sunt gata oricând
Să lupte pentru Sarmizegetuzele din noi.