Vasile Copilu-Cheatră – Muzeu

În fiecare brazdă de pământ
Dau de-un ol de-acuma două mii de ani;
Şi câte şi mai câte nu mai sunt,
În urma plugurilor trase de plăvani?.
Pitaci de aur strălucesc
Încă, de-atâta vreme îngropați,
Pe fața lor pot să citesc
Chipuri de daci sau de-mpărați.
E semnul vredniciei din străbuni,
Că țara a fost meșteră în toate,
Când s-au găsit în vetre, vechi, cărbuni
Şi-n vase barosane şi bucate.
Belșugul din muzee-i mărturie,
De bunăstare şi de pace-aici ;
E semn de netăgăduită bucurie
Că moșii şi strămoșii au fost vrednici.
Atunci cum să răbdăm ocara şi osânda,
Că n-avem rădăcini adânci?
Sau vor să le plătim dobânda,
Că ne-au dat, la noi acasă brânci?.
Nu vor avea această bucurie,
Că n-am lovit pe nimeni pe la spate,
Ci, de va fi așa precum e drept să fie
Vom face, ca şi astăzi doar dreptate.
Am dovedit că nu lovim pieziș
Şi știm să prețuim ce-i omenia,
O spunem, orișicui, fățiș
Mai bine nu trăiește ca în România.