Oricât aș vrea să uit pădurea
Și satul-n care m-am născut,
Ori cât a fost pâinea de rea
Și firav fără nici un scut,
Am colindat desculț prin țară,
Cu cântecul tărăgănat,
Este ceva ce să ne doară
Mai mult ca boala de-a fi-nstrăinat?
E firul aspru ce ne leagă
De cei ce zac în țintirim,
De viața care le-a fost dragă,
Ca nouă până ce murim.
Eu cred că acolo în morminte,
Ei s-au trezit și ne ascultă,
Cum se trezește, uneori, cuminte,
Câte-un copac dintr-o lăută.
Iată de ce mă reîntorc în sat,
Ca Someșul la Tarnița-n lumini,
Cu tot ce am mai bun în mine adunat
Cum se întoarce seva-n rădăcini.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul de locurile natale și legătura profundă cu trecutul și cu strămoșii. Vorbește despre importanța rădăcinilor și despre întoarcerea la origini ca o sursă de alinare și de identitate.