Lui Ioan Popa-Zlatna.
M-am întors aici printre moți și steni,
În padinile pădurilor din Munții Apuseni,
Să râd sau să plâng cu voi în ponoară
Și să-mi fie tristețile voastre povară.
Frate, măi moțule frate,
Căsuțele noastre-s tot lângă cer spânzurate,
Tot mai tânjiți după o pită de secară,
Ca și când Bărăganul ar fi mutat în altă țară.
Inima vi-i aspră, ca un stei necioplit de bazalt
Și pe umerii voștri a crescut amarul cât bradul de înalt,
De aceea se zbat în voi sudorile
Și țin sobor în mădularele voastre toate bolile.
Pasca ei de viață, am văzut-o pe Maria,
Cum i-a-mproșcat din piept un porumbel cu sânge iia,
Cum hălăduiesc boactării cu zvastica pe sate,
Și vă batjocoresc muierile cu mâinile legate.
Am urlat și mai urlu și acum la voi,
Cum de s-a scurs corajia din vinele voastre ca dintr-un oloi,
De ce-ați ajuns măi ortacilor niște solomonari închirciți,
Că altădată arătați ca Detunata de-mpliniți?
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea față de starea actuală a comunităților din Munții Apuseni. Se vorbește despre sărăcie, suferință și pierderea curajului, în contrast cu trecutul glorios.