Subsemnatul, V. Copilu Cheatră, poetul moților,
Declar pe propria mea răspundere c-am crezut în Dumnezeu
Și l-am căutat peste tot, în icoane, în cădelnița prelaților,
Fără să pierd vreodată nădejdea că-l voi găsi în cugetul meu.
L-am căutat în văzduh și sub pământ,
M-am suit apoi în cer să-i cer o audiență,
Dar n-am găsit nicăiri nici urmă de sfânt,
Iar în ce-l privește pe Dumnezeu, n-a avut cu cerul nici o adiacență.
Mi s-a șoptit, de către cine, nu v-aș putea spune
Că Dumnezeu ar umbla într-o ureche, beat,
De când s-a făcut de minune
Și-Ardealul de Nord, la Viena l-a cedat.
Iată de ce subsemnatul, V. Copilu Cheatră, poetul moților,
Convingându-mă că Dumnezeu umblă cu cioara vopsită,
Declar aici în fața tuturor,
Că nu mai cred în el oricât m-ar duce în ispită.
Sensul versurilor
Poezia exprimă dezamăgirea profundă a poetului față de Dumnezeu, după o căutare asiduă și nereușită. El își reneagă credința, acuzând divinitatea de ipocrizie și trădare.