Cuvintele mele-s țârâie
De lacrimi și sânge.
Cine-n adâncul lor plânge,
Că plânsul alină, nu taie?
Focul în ele s-ar stinge
De n-ar fi așa vâlvătaie
Și dorul, de doruri, e claie.
Nici vremea nu-l frânge.
În versuri tot vie mi-ai rămas,
Ca inima urcată-ntr-o stea
Lângă tristețe de veghe să stea,
De când fără tine-am rămas.
Cu durere și grijă te cânt
Și-aș vrea să te-ncui în cuvânt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și durerea resimțită după pierderea unei persoane dragi. Versurile explorează amintirea vie a persoanei pierdute și dorința de a o păstra eternă prin cuvinte.