Vasile Carlova – Marșul

Dragii mei copii războinici, ascultare mumii dați,
Iată vreme, mic și mare armele s-îmbrățișați,
Strigând toți c-o glăsuire,
Spre a mumii fericire
S-alergăm de obște frați.
Cerul vouă vă deschide un drum foarte lăudat,
Ca să mergeți cu pas mare către slavă ne-ncetat.
Vie-vă, copii, aminte
Că Europa însuși simte
În ce cale ați intrat.
Glasul patriei să sune în auzul tuturor,
Strigând vouă: „Lenevirea rușinată subt picior”,
Toți acuma c-o mișcare,
Spre a voastră înălțare
Să dați mână de-ajutor.
Acea armă ruginită și ascunsă în mormânt
Brațele să-nfierbânte; iasă iarăși pe pământ.
Tinerimea s-o-ncunune
Cu izbânzi foarte bune;
Pe ea facă jurământ.
Înaintea fieșcărui îndestul v-ați umilit,
Îndestul și lenevirea în somn greu v-a stăpânit.
Acea soartă fără milă,
Sau de voie, sau de silă,
În sfârșit v-a s*******.
Priviți slava de aproape; voi în urmă-i ați călcat
Și pe fruntea fieșcărui raza ei a luminat.
Deci la arme dați năvală
Și la rând ieșiți cu fală,
Corbul iată s-a-nălțat.
El subt aripă-i vă cheamă și vestește ca să știți,
Că d-acuma înainte nație să vă numiți.
Deci cu dânsul înainte
Alergați cât mai fierbinte,
Laudă să dobândiți.
Pe această sfântă cale înfruntați orice nevoi.
Biruința pretutindeni să se ție dupe voi,
Și strigați c-o glăsuire:
„Slavă, dragoste, unire
În veci fie lângă noi!”.
Înainte-vă vrăjmașii să aplece fruntea lor,
Să-și cunoască neputința, ca să scape de omor;
Dar atunci a voastră mână
Pe ei fie mai blajină,
Dându-le și ajutor.
Vitejia și răbdarea aici încă moștenesc,
Încă curge pîntre vine acel sânge strămoșesc,
Ce la vreme se arată,
De nu piere niciodată,
Ca un dar dumnezeiesc.
Pe câmpia românească o tăcere pînă când,
Pînă când de arme pline să nu sune când și când,
Și p-a căria lungime
Să nu iasă cu iuțime
Cetile mereu la rînd?.
Aici școala biruinții într-o vreme a stătut,
Ale căria ruinuri să văd încă vechi de mult.
Dar acum fără zăbavă
Acea strămoșească slavă
E să vie în minut.
Glasul vostru strigând „slavă” pe strămoși a deșteptat,
Ale cărora țărână în mormânturi s-a mișcat,
Ș-umbrele în veci tăcute
Stau cât colo nevăzute,
Privind corbul înălțat.
Ce privire dulce mie! Steagul fîlfîie în vînt,
Armele lucesc veriunde, slava iese din mormînt,
Tinerimea îndrăzneață,
Mândră, falnică, măreață,
Ușor calcă pre pămînt.
Lacrămă de bucurie, curge, curge ne-ncetat!
Veacuri sînt de cînd ascunsă p-al meu sîn tu n-ai picat!
Arma iată că lucește,
Slava iată că zâmbește,
Corbul iată s-a-nălțat!