Vasile Alecsandri – Cinel-Cinel

Păstorul zise: „Cinel-cinel,
Copilei june de lângă el.
Două steluțe cu raze line
Lăsat-au cerul plin de lumine
Și pe-a ta frunte ele-au căzut.
Ghici, drăguliță, că le sărut.”
Nu ghici-ndată
Gingașa fată
Și pe ochi dulce fu sărutată.

Păstorul zise încă: „Cinel,
Copilei blânde de lângă el.
O vezi închisă, rumenă floare,
Cum se deschide, vezi lăcrimioare,
Și pe-a ta față ea s-a născut.
Ghici, drăguliță, că o sărut”.
Nu ghici-ndată
Vesela fată
Și pe guriță fu sărutată.

Păstorul zise iară: „Cinel,
Copilei mândre de lângă el.
Albe, rotunde, două-aripioare
Ne-ncetat saltă, la cer să zboare,
Și tu-n robie le-ai tot ținut.
Ghici, drăguliță, că le sărut”.
Nu ghici-ndată
Rumena fată
Și pe sân fraged fu sărutată.

Sensul versurilor

Un păstor încearcă să ghicească părți ale corpului unei fete, oferindu-i sărutări drept recompensă pentru fiecare ghicitoare. Cântecul surprinde un moment inocent de flirt și joc între doi tineri.

Lasă un comentariu