Și se făcea că prin Ardeal
Umbla de-o vreme Iancu iar
Trecând îngândurat pe cal
Și cu pistoalele-n serpar.
Era tot tânăr și fecior
Și-avea pe chip surâsul blând
Și ochii mistuiți de dor
Arzând pe fața lui de sfânt.
Refren: Focuri se-aprind din deal în deal
Și cerul țării e curat
Când trece noaptea prin Ardeal
Iancu Avram îngândurat.
El se oprea din când în când
S-asculte-n noapte nemișcat
Zbaterea codrilor în vânt
Trecând spre el ca un oftat.
Frunza-i în cale de cădea
În legănare și alin
De aur toată se făcea
Și iarba toată de argint.
Refren: Focuri se-aprind din deal în deal
Și cerul țării e curat
Când trece noaptea prin Ardeal
Iancu Avram îngândurat.
Mesteceni, lumânări de foc
Ardeau cu foșnet tremurat
Să-i fie drumul cu noroc
Și aerul înmiresmat.
Iar moții lui de dor plângând
Din munți bătrâni, din verde plai
Veneau să-l vadă viu trecând
Pe-al lor de-a pururi tânăr drag.
Refren: Focuri se-aprind din deal în deal
Și cerul țării e curat
Când trece noaptea prin Ardeal
Iancu Avram îngândurat.
Sensul versurilor
Piesa evocă figura lui Avram Iancu, eroul transilvănean, și legătura sa cu natura și cu poporul său. Călătoria sa prin Ardeal este însoțită de simboluri ale purității și ale dorului, subliniind importanța sa în memoria colectivă.