Puține lucruri au rămas civile
În acest veac ploios și militar
Nu zile ci permisii de zile
Copiii drepți din mamele lor sar.
Pendulele ca niște cisme sună
Scâșnind pe-un sterp și refuzat nisip
Sunt treizeci de războaie într-o lună
Și toate poartă moartea în aripi.
Nici moartea nu mai are nici un farmec
În acest veac cu foarte mulți soldați
Sub teii înfloriți stăm ca sub arme
De stele când suntem mitraliați.
De altfel și de observat e lesne
Și de simțit pe propriul grumaz
Că de la conștiință până la glezne
Omul e o manta cu simțuri azi.
Civile au rămas lucruri puține
Nici inima nu are ritm civil
Și înregimentarea prinde bine
Civilului prea bleg și prea umil.
Zâmbiți, soldați, e ceasul Învierii
Copiii drepți din mamele lor sar
Ne temem dar să își salute ofițerii
În acest veac ploios și militar
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume dominată de război, unde chiar și moartea și-a pierdut semnificația. Omul este redus la o simplă manta cu simțuri, iar inima nu mai are ritm civil, sugerând o pierdere a umanității.