În golul unde rătăcesc
Iluzii ce-au murit în noi,
Și-n câmpul devastat de ploi,
Doar amintirile mai cresc.
În ochii unde nu-i senin
Și-n care vezi doar amăgiri,
Și unde nu mai sar scântei,
Doar amintirile mai vin.
În gândul unde e pustiu
Și unde nu mai este vis,
Și unde-i noapte și-i abis,
Doar amintirile mai știu.
În pieptul unde nu e dor
Și unde inimi nu mai bat,
Și unde-i sufletul uscat,
Doar amintirile mai vor.
În lumea unde fuge tot
Și unde dragoste nu e,
Și nici nimic curat nu e,
Doar amintirile mai pot.
În locul fără Dumnezeu
Și unde tu mereu doar minți,
Nimic nu e când nu-s dorinți,
Doar amintirile și eu.
Sensul versurilor
Piesa explorează persistența amintirilor într-un prezent gol și lipsit de speranță. Amintirile devin singurul element constant într-o lume devastată emoțional și spiritual, unde dragostea și credința au dispărut.