Mă întorc la poezie,
La cuvântul ce hrănește,
Și iar versul meu găsește
Amintirea ta tot vie.
Și mi-o ia dorul înainte
Înspre cuibul său de-o vreme,
Suflețelul tău să-mi cheme,
Ca simțirea să-mi alinte.
Căci e seară și e lună
Peste ziua care moare,
Peste foi de calendare,
Și mai sper, și noapte bună!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și amintirea unei persoane dragi, într-un cadru nocturn melancolic. Vorbitorul se refugiază în poezie, căutând alinare în cuvinte și sperând la o noapte liniștită.