Marea Irlandei.
Muzica: Valentin Moldovan
Versuri: Adrian Păunescu.
Vin vikingi de ceață pe stranii resorturi
Și scoate refluxul afară din porturi.
Prin valuri ce bat ca neliniștea noastră,
E Marea Irlandei la noi în fereastră.
E Marea Irlandei aici și departe,
Parabolă veche cu viață și moarte.
Cu flux și reflux dirijate din lună,
E Marea Irlandei ce-n geamuri răsună.
Refren:
Aceluia care nu simte durerea,
Nu-i om să-i găsească vre-un loc nicăierea,
Ci, poate o cale în cer recomande-i.
Eu nu dau oceane pe Marea Irlandei.
Amestec de neamuri în nord pământește,
Cazane de whisky și mese cu pește.
Și Lordul Quijote, vorbind Rosinantei,
Înfruntă o moară pe Marea Irlandei.
Frățește din valuri un glas ne imploră;
Pe Marea Irlandei e ultima oră.
Corăbii de vikingi răpite de valuri,
Dar dacice chipuri se-arată pe maluri.
Refren:
Aceluia care nu simte durerea,
Nu-i om să-i găsească vre-un loc nicăierea,
Ci, poate o cale în cer recomande-i.
Eu nu dau oceane pe Marea Irlandei.
Magnetic e nordul ce-n el ne absoarbe,
Spre țara cu stema pătrunsă de harpe.
Orpheu e stăpânul acestei unelte.
Renumele scitic al insulei celte.
Refren:
Aceluia care nu simte durerea,
Nu-i om să-i găsească vre-un loc nicăierea,
Ci, poate o cale în cer recomande-i.
Eu nu dau oceane pe Marea Irlandei.
Aceluia care nu simte durerea,
Nu-i om să-i găsească vre-un loc nicăierea,
Ci, poate o cale în cer recomande-i.
Eu nu dau oceane pe Marea Irlandei.
Și-n ochi eu am lacrimi din Marea Irlandei.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de apartenență și admirație față de Marea Irlandei, văzută ca un simbol al identității și al istoriei. Se face referire la elemente culturale și istorice diverse, de la vikingi și daci până la simboluri celtice, subliniind bogăția și complexitatea acestei zone. Refrenul accentuează importanța empatiei și a simțirii durerii, sugerând că legătura cu locul natal este mai prețioasă decât orice bogăție materială.