Ursul Trubadur – Pădure Nebună

Strofa I:
O vară-ntreagă m-a ținut pădurea
Cu fața în iarbă și gândul aiurea,
Iar acuma în toamnă, la plecare
Se tânguie că mă rup din inima ei și o doare.

Refren:
Pădure, pădure nebună
În fiecare noapte cu luna
Voi rătăci fără țintă, agale
Ca o frunză mânată de vânt, pe potecile tale.

Strofa II:
În fiecare noapte de iarnă
Umbra mea albă va veni să se aștearnă
Ca o ursoaică cu puii uciși,
La umbra stejarilor trădați de frunziș.

Refren:
Pădure, pădure nebună
În fiecare noapte cu luna
Voi rătăci fără țintă, agale
Ca o frunză mânată de vânt, pe potecile tale.

Strofa III:
În fiecare dimineață
Uneori ca o umbră, alteori ca o ceață,
Ca o negură sau ca o brumă
Voi veni, voi veni nu te mai tângui pădure nebună.

Refren:
Pădure, pădure nebună
În fiecare noapte cu luna
Voi rătăci fără țintă, agale
Ca o frunză mânată de vânt, pe potecile tale.

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentul de melancolie și regret la despărțirea de un loc drag, pădurea, personificată ca un refugiu. Persoana se simte legată de acest loc și promite să se întoarcă sub diferite forme, incapabilă să se desprindă complet.

Lasă un comentariu