Unq’ – O Noapte Grea

I:
Am câteva întâmplări pentru care nu sunt mândru,
dar nici n-o să le las uitate în timp ca vântul,
că omu’-și crează cuvântul după cum e înăuntru!
Toți suntem oameni, negri, albi, români sau unguri!
Fiecare poveste e diferită, nu poate fi lipsită de adevăr,
indiferent de cât de mult e trasă de păr.
Eu prefer s-o spun p-a mea, chiar dacă deja e cheală,
măcar acum vei fi sigur că ți-o dau pe față, ca o apă micelară.
Îmi sună celularu’-n noapte, e drum lung până departe,
deci pornim devreme indiferent de ce vreme ne paște.
Cine știe cunoaște, cine nu, pune botul pe carte
și învață că-n fiecare dezvolți o nouă abilitate.
M-am trezit la maturitate, frate, într-o noapte
și mă întrebam „încotro s-o iau când toți suntem cioburi împrăștiate?”
Orașu’ ăsta-i plin cu de toate, în fiecare colț-i o amenințare,
când își scoate din ghiare să fii cât mai mare și tare și pare.

Refren:
Că totu’-i lipsit de culoare,
atunci când soarele răsare,
eu mă întorc acasă dup-o noapte grea,
când ai ajuns între bare
pentru niște parale
o să dai tot din casă, spune tu că nu-i așa?
Când totu’-i plin de culoare,
și nimic nu mai doare
în sfârșit dorm și eu în camera mea,
când totu’ merge ca pe roate
ești vesel undeva departe
cineva nu poate dormi în lipsa ta.

II:
Mi-am băgat mintea-n vestă de gloanțe fără pace,
lipsit de viață, viu din întuneric, da’ ferit de moarte,
Am dat foc unui bloc plin de cadavre și manechine,
chinu-i viu de vinu care vine-n tine, creștine.
Mi se rupe mintea de mingea ta astrală de foc,
e rară vorba aia când stai dar nu ai loc.
Mă piș pe el de paradox, viața-i calmă fără artă,
și p-aia doar de om a putut fi inventată.
Fac rap fără să vreau, fără să știu, fără s-ascult,
nu-s cult da’ fac un cult doar ca să pară că nu-s mut.
Mă f*t în ea de viață dar încă respir,
mă țin fără gravitație de ultimu’ fir.
A trecut atâta timp dar nu s-a schimbat nimic,
totul a plecat, eu am rămas veșnic izolat.
Bag p***-n mesaje că n-am ce să trimit,
s-a terminat și timpu’ ce m-a determinat.