Se lasă iarnă, chiar dacă abia am ieșit din ea
Vântul din toiul nopții îmi flutură pelerina
Nu știu unde mă duc, nici de unde am plecat
Cu același gând de c***t „ce p**a mea s-a întâmplat”.
Iar mi-am dat restart, e a mia oară când o fac și o spun
Sunt sătule străzile de pașii mei agresivi și de fumul din tutun
N-am putut să mă supun, nu accept soarta tatălui meu
Care a muncit din greu și într-un final a zăcut în patul ăla blestemat pentru un leu.
Și mă întreb „cine sunt eu?” Care e scopul meu ascuns?
De ce încerc să îmi închid mintea? De ce nu spun ce am de spus?
Și cine sunteți voi? Vă privesc în ochii ăia goi
În adidașii ăia plini de noroi dar în sufletul plin de nevoi.
În zâmbetul egoist, controlat de un creier sado-masochist
Cu un aer de bloc închis, pipând verde deschis
Viitorul e trist, sau asta mi-a fost dorit să cred
Reproșând-umi că pe drumurile lor merg, sunt forțat să nu neg.
Și nu înțeleg de unde atâta ură? La orice colț de bloc aud câte un copil ce spune că-l doare în p**a
Am devenit o creatură, pentru a nu fi mâncat de fiarele umane
Dezechilibrate de cântare, adulți ce se întreabă „cât are”.
Trăind între betoane, și lumea ar fi beton fără telefoane
Dacă roșia ar fi roșie, și carnea carne
Ultima cale care să ne ducă spre o lume mai bună
Ar fi fără semnal pe ecrane, ci cu semnale din mână
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă cu realitățile dure ale vieții, deziluzia față de societate și căutarea unui sens într-o lume materialistă. Vorbește despre supraviețuire, sacrificiu și dorința de a găsi o cale mai bună, autentică.