Sunt milioane într-un sac
Și fețe goale într-un parc
Sunt vise-nchise într-o casă
Ce se topesc în dimineața.
Sunt lucruri simple care-mi plac
Nu pot să plec, nu pot să tac.
Nu mai pot gândi nimic sau încerc să mai complic
Căci lumea-mi pare mult prea mică pentru noi
Chiar de vreau să mă implic oricum nu rezolv nimic
Căci mintea-mi zboară spre o țară mult mai goală.
Prea multe clipe se repetă
Viața e scurtă dar prea lentă
Aștept și-acum ceva să apară
Să mă trezească, să mă doară.
Sunt lucruri simple care-mi plac
Nu pot să plec, nu pot să tac
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de deconectare și așteptare pasivă, în ciuda dorinței de a aprecia lucrurile simple. Naratorul se simte copleșit de complexitatea lumii și tânjește după o stare mai pură și mai goală.