Diminețile-mi sunt grele și reci,
Îmi deschid ochii rând pe rând,
Ceea ce văd nu trebuie să și cred,
E de vină oglinda sau poate eu sunt.
Dar încerc să caut, să caut ceva mai bun,
La televizor vorbește un nebun,
Am să-l închid și am plecat.
Chipuri șterse stau la mese așteptând,
O glumă nouă sau încă un rând,
Certuri dese fără nici un ecou,
Privesc imaginea ca un tablou.
Dar încerc să caut, să caut ceva mai bun,
La televizor vorbește un nebun,
Am să-l închid și am plecat.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de disconfort și deziluzie față de realitatea cotidiană. Protagonistul caută o evadare din această realitate apăsătoare, simțindu-se deconectat de lumea din jur și refugiindu-se într-o formă de detașare.