Luna când răsărea,
Mandra mea a venit
Să mă ia la cosit
Iarba rea.
Mandra-i fulg, coasa-i grea,
Alba lunea venea
Printre brazi liniștit
Luneca.
Noaptea nu-i de cosit,
Știe ea, mandra mea,
Din mers luna și ea
S-a oprit.
Iarba rea ne-a vrăjit,
Mandra n-a mai venit,
Mandra mea, iarba rea
M-ai mințit!
Unde ești, mandra mea?
Luna a asfințit,
Câmpul a-ngălbenit,
Necosit.
Mandra mea, iarba rea
M-ai mințit!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea și nostalgia unui bărbat părăsit de iubita sa, simbolizată prin imaginea cositului ierbii sub clar de lună. Natura devine martorul și complicele acestei despărțiri, iar amintirea iubirii pierdute persistă.